ploaia asta bătrână
care ne bântuie încă din utere
indecent cotrobăie prin oase
doar ca să lanseze pariuri
în favoarea dezmoștenirii
în favoarea sorții
ne somează: oricând poate fi ultima zi
chiar dacă de mult cu toții suntem plecați

fata asta trecută
cu mormane de cocuri albe
cu puzderie de gloanțe
de prea multă vreme de la ea de-acasă fugită
cine știe ce răni bizare / ce vipere
își crește în inimă?!

... ne incizează intimitățile
privirea galbenă mi-o întinde
peste respirația-ți putredă
tot felul de semne în gânduri sapă
netrupesc ochiul vede
table rupestre / pergamente extenuate
țipătul cărămizilor împrăștiindu-și argila
în văgăuna proaspătă

ploaia asta bătrână care ne bântuie...
ca pe vată ne îmbibă cv-urile

de mult zarurile sunt aruncate.