În ascunzișuri umbra-i fără tine,
Ești dulce sens în căile visate
Ducându-ți moartea proprie în spate
Spre când ființa va șopti ruine.

Iar zidurile nopții sunt crăpate
Să poți privi furiș la nunți divine
Deasupra beznelor ce nasc jivine
Cu miez secat de iadurile toate.

Tulpina trupului ți se-ncovoaie
Asupra veșnic apelor oglinzi
Să scrii acolo chipul tău șiroaie.

Izvor ți-e-n ochi, să bea cei suferinzi
A stinge chinurilor vâlvătaie
Din lut și duh... Și sângele-mi aprinzi.