ploi dese biciuiesc ordinea asincronă a plopilor
tălpi umede sfâșie trotuarul întortocheat
mă sperii de propria mea agorafobie
și am impresia bizară că
umbrele trecătorilor sunt tot mai întunecate
și mai reci

acoperă-te și tu te rog,
încă ai umerii goi în imaginația mea
și simt
de parcă m-ai aștepta zgribulită pe un pervaz
încărcat cu prea multă iederă

viciile mă doboară pe ascuns
dimineața îmi scot ghimpii uscați
din pleoape și uneori din sânge
m-ai gârbovit cu o povară prea grea
de gânduri
care îmi încovoaie spinarea șubredă a
amintirilor

un poștaș bizar mi-aduce
răvașe cu șoapte
în niște plicuri fără adresă,
oasele îmi scârțâie la unison
cu încheieturile casei
și nu știu de ce îmi plouă
a cearcăne
iar ţiglele acoperișurilor
scârţâie printre riduri