mai ştii lanurile de porumb
deşirându-se în ecouri paralele?
ţi-ai sfâşiat rochia alergând
desculță după o sperietoare de ciori
după o umbră de pasăre,

mai ştii lanul de porumb despicat
în care te-am pierdut
înainte de a te cunoaște?
ţi-ai fost peticit rochia cu un porumbel trist,
în timp ce eu ascultam desfrunzirea
cu urechea stângă
şi glasul pământului cu urechea dreaptă
iar tu spuneai că auzi un pian în vânt
şi scrâşnete de fluturi
peste creștetele oamenilor
care nu voiau decât să se mai rotească
încă odată cu planeta
în jurul propriei existenţe,

mai ştii lanul acela de porumb în lapte
numai bun de pieptănat
în care îţi căutam picioarele prea lungi
de atâta apus,
- mulțumesc pentru tot, îţi spuneam,
dar trebuia să te cunosc
înainte de a ne mistui în propriile
cearcăne
înainte de strigătul sufletului în pustiu

dar am să te las să mă mai împresori
odată la o răscruce de tăceri
cu orizontul coapselor tale,
totuşi, din mijlocul rugului
auzi şi tu munţii prăbuşindu-se în serpentine?
viorile de mătase coborând printre maci,
auzi pianul care se rotește în vânt?
pentru dumnezeu,
secundele în delir
le auzi?