un licurici menestrel
cântă entuziast pe corzi de lună
v-ați pierdut inutil trupurile în tranșeele zilelor
dacă n-ați lăsat câte un cal troian
în irisul fiecărei celule

pentru conformitate
exersez săritura rebelului cronic
soclurile vieților anorexice se prăbușesc sub respirația mea

descuamate de memorii perisabile brațele ating orizontul
cu smerenia învățăcelului

linia dreaptă spre tine
iubite
are bolte de întuneric rumegate ușor
pe îndelete
devin păsări măiestre
înainte de-a mușca din litere aruncă-te în tine însuți
poete
fără parașuta banalului
botezat în fluid de novă îi vei afla cuvântului
(universul tău locuibil)
toate ingredientele tainice

văzduhurile împănate de iarba viselor
mătănii
atârnate la gâtul poemelor
miros a smirnă
când îmi număr cicatricile violete din materie
și reînvăț să pășesc fără să mă clatin
pe neființa mea

clepsidrele împădurite de revelații atât de argintii
îi fură lunii pe nesimțite
vederile în infraroșu

înainte de-a mă drapa în misterele epidermei
întreb pământul
cărei legi îi supune vibrația
pentru a-i găsi cifra octanică perfectă

ce sonet perfect se altoiește pe vigoarea primului țipăt