fiecare piesă își are rostul în angrenaj

de cele mai multe ori m-am mulțumit să trăiesc
dar o întrebare rodea ca un vierme în pulpa timpului
care-i rostul meu pe lume

și am înțeles că și greșelile mele ajută cumva
fiind o lecție pentru ceilalți
așa că m-am împăcat și cu mine și cu greșelile mele


când bezna geme și se-întoarce pe o rână

luna își face curaj și cerului îi scapără ochii de bucurie
nu mai e singur și trist, norii s-au dus care pe unde
și inel, inel de-argint se rostogolește urmându-și calea

oricât ni s-ar părea, luna nu moare așa ușor,
se mai trage și ea la umbră să nu se vadă toate câte o supără
dar apoi iese-n prispă și-și netezește părul cărunt


regele a murit, trăiască regele

fiecare cuvânt se naște, își împlinește menirea și apoi moare
liniștit și fără să se zvârle din dicționare
dispare din viața noastră ca zâmbetul strivit pe buze

ființăm datorită cuvântului
căci viața fără cuvânt înseamnă o lungă și rece tăcere
mai rea ca moartea…


dulce e tăcerea când te pierzi în lumină…