sincer, nu eu am ales bătrânețea, ea m-a ales
și eu nu am știut cum să-i refuz aroganța și lingușeala
mă lăsam sedus de fiecare zi chiar dacă seara
eh… seara e altă poveste…

copil fiind mă aruncam în brațele ei, o doream
o vedeam frumoasă, demnă, elegantă, așa cum sunt toate ipostazele televizate
adolescentul vedea chemarea stăpânirii de sine, a cunoașterii
și-abia acum realizez că nu am avut niciodată ochi pentru bătrânii adevărați

se spune că bătrânețea nu e o vârstă ci o stare
sau mai bine zis momentul când nu mai ești în stare
ritmul vieții trece pe lângă tine mai să te strivească
și tu privești peronul pustiu… cu detașare

încet mă voi retrage dintr-un prezent prea tumultos
mă voi retrage și din amintirile celor din jur
voi explora continentele zilelor trecute
și voi aprinde candela uitării

cândva eram și eu prezent sau chiar viitor… oare regret?