1.Poetul bolnav de poezie

S-a pus pe scris. Destinul nu-i dă pace!
Talentu-n el mugeşte ca bizonul,
Poemele ţâşnesc precum sifonul
Iar geniu-i eclozează din găoace!

Ideile-i mimează-n cap şotronul,
Lirismul ca o scoică se desface
Inevitabil, devorând vorace
Metafore livrate cu vagonul.

Ermetic se fereşte de confuzii
Şi-şi urmăreşte crezul cu-o ardoare
Intransigentă, croşetând iluzii
Postmoderniste edificatoare,
În timp ce-o muză plină de candoare
Îi vâră-n venă acul cu perfuzii!

2. Arivista

De când se ştie-a vrut doar să parvină,
Să promoveze în organigramă,
Dar nimeni n-a băgat o vreme-n seamă
Prezenţa ei atât de feminină.

Era cam toantă, dar n-a fost o dramă,
Căci unui şef, odată, pe retină
I s-a fixat alura ei divină
Şi a aflat îndată cum o cheamă...

Iar de atunci nu ne mai miră felul
În care duduiţa cea tenace
S-a dovedit a fi,-n final, dibace,
Căci, cu talent, ca să-şi atingă ţelul,
Şi-a pus în evidenţa mijlocelul,
Deşi părea că n-ar avea mijloace!