Uneori pare că traiești în zadar,
Și viața nu-i mai mult decât o casetă uitată într-un bazar,
Uneori pare că se stinge și Marele Car.
Iar lumina ce-ai văzut-o atât de înfloritoare,
Nu e mai mult decât o lumânare, ce nu mai are mult si moare.

Chiar si pasărea phoenix se culcă uneori tristă în ploaie,
Iar penele și focul I se-nmoaie,
Ochii încet I se-nchid, ghearele de infinit nu I se mai prind,
Chiar si vidul, uneori este doar vid.

Recunosc, și eu am un destin nescris,
Întâmplări ce se petrec ca în vis,
Însă dincolo de lume, chiar și de mine,
Sălășluiește ființa de foc a tot ceea ce am scris.

Pentru început ,
Chiar de întunericul este profund,
Îți dăruiesc un zâmbet alături de cea mai bună felie de gem cu unt,
Chiar de nici o stea nu se vede, nici măcar un orizont,
Lumina și viața e chiar sufletul nostru, ce nu-I mort,
Si chiar dacă ne-ntâlnim în drumul nostru, cu cel mai uriaș balaur,
Victoria noastră este dragostea, din care izvorăște poezia de aur
A Sufletului.