Femeie colind, de iarnă adusă

Așează-mă lin, în trunchi de copac

Și așterne-mi în frunze uitarea.

Ascultă-mi doar vuietul în ritm sacadat

Și rupe-mi în mâini de văzduh, nepăsarea.

Adună din lume cântecul meu

Și prinde-ți-l strâns temătoare

Iubește-mi tumultul și ascunde-mă în vânt

Și fi–mi tu pe veci ursitoare.

Croiește–mi o inima în loc de cuvânt

Și iartă-mă ca pe o vioară

Ce-și plânge amarul în cântec de lut

Văpaie de rai într-o ploaie de vară.