atunci când inserarea cade între noi
și răsuflările se strâng să stea de vorbă
când osteneala zilei se ridică în genunchi
vom fi plecat prin alte vise căutându-ne

câte un trup ne vom sculpta din carnea nopții
și nou născutelor le vom da viață
din dalta buzelor dăm rotunjime formei
și în căușul palmei strângem focul viu

mă suspectam de impostură și grotesc
când trupu-ți pângăream cu tușe groase
doar un artist adevărat va scoate
ascunsele păcate cu atingeri caste

fachirii dorm pe-un pat de cuie
și somnul lor e calmul lacului adânc
ți-e trupul mare răscolită de furtună
iar eu o biată luntre cu catargul frânt

frumos și trist e visul de mărire
tu ești mărirea iar eu visul năruit
m-oi scufunda în apele-ți nervoase
și nu voi recunoaște-n veci că am murit