serghie zăcea la pat de multă vreme
îi desenasem pe tavan o femeie goală
când se uita-n sus
lui serghie îi înflorea pielea pe trup
a pojar /credeau neamurile
eu știam că în bube este sângele
serghie privea tavanul și-i fulgerau ochii
nu se golise cu totul de viață

a păcălit atâtea dimineți
pentru că se-ncăpățânau să-i amintească
de o pasăre umplută cu vată
în care a tras cu gloanțe oarbe/ era prea tânăr
credea că norocul e alb și ușor
că plutește în aerul plin de fulgi
dar nici vorbă de iarnă

cel mai bine lui serghie i-a ieșit somnul
despre somn
ar trebui s-o întrebați pe maria
s-a iubit cu serghie
în cel mai trist poem de dragoste
ea știe

înainte să plece definitiv
serghie a ars pașaportul
numele lui avea un damf de rădăcină slavă
chiar și dincolo
nu i-ar fi plăcut nimănui
să nu se țină drept pe picioare

maria știe
ea însăși a ales crematoriul
dar nu cred că mai vrea să spună