ochii ei se făcuseră mari
traversau continente/ timpul zero-spre-infinit
rezolvau memoria albă a lacului/ spaima lui
în singurătate/ de-a lungul erelor depusă
în angoasele pescărușilor fără de chip

desculță și vie traversa
odiseea păsării de la punctul acela
când nu era nici măcar ideea de zbor
mai apoi cineva desenase aripi
ieșirea în lume a timpului

traversa
fieful dropiei
tristețea ei rămasă împăiată
în arsura înghețată a dunelor
pretext pentru oameni să se neliniștească
spre sine convinși să se reverse fericiți

uimirea ei uriașă
decojea cuvintele
crusta aceea a oului cosmic
până la ultimul semnificat
matrioșka dicta filosofia de viață
a big bang-ului

copilăroasă ea traversa
o mare de corali/ o pădure de begonii
casa fiarelor roșii îmblânzite
această frumusețe amplă
simțurilor comune sustrăgându-se



undeva/ nevăzut de nimeni
doar la răstimpuri într-un fel de ea ghicit
el îi ținea într-un pumn cu iubire inima