rătăceam într-o lume așa ...cum este ea
nopțile și zilele se scurgeau pe lângă
până într-o dimineață de primăvară când
planeta s-a oprit în ochii tăi, în gestul tău

în clipa aceea m-am născut cu adevărat
în clipa aceea am început să învăț să merg
de data asta altfel, neatingând pământul sau lucrurile

am început să învăț să vorbesc, nu prin cuvinte
ci prin toată ființa, în apnee sau
respirând dintr-odată tot cerul

tu nu făceai nimic pentru asta
nici măcar pentru setea să-ți fiu mereu aproape
la tine totul era unic și perfect

acum, ceva s-a risipit așa cum rugina
acoperă strălucirea metalului
cum noaptea își vâră soarele în sân
și nu mai știu cine am fost, cine sunt

tu ești probabil într-un loc mai bun
o duci bine sau dai viață altor bărbați
așa cum s-a întâmplat mie

și ce dacă pe mine, pe alții, ne ucizi astfel
așa ne ajuți să înțelegem ceea ce suntem
fluturii clipei opriți pe buza vasului vieții, tu