Când mă aplec
Simt doar înalțarea
Pe care universul o trimite
În aureola timpului sacadat.
Când te privesc
Doar boarea dimineții
Mai răcorește dorul
Cel neuitat de visuri.
Când stau în imanență
Cu arcul timpului abisal în pântec
Doar temerea de reverență
Mă mai astâmpără din somnul trezirii.
Cand mă înalț
Tu ai grija de a te coborâ
Spre sufletul scăldat
Ce inundă doar conștiința.
Dar când uit de mine
Mă regăsesc în tine
Și atunci timpul adoarme
Lipit de fruntea comună.