eu mi-am petrecut ultimul an între alei și gargare de cafea,
dușuri lungi, saune spontane, trei mișcări de brațe laterale,
învârtitul vaselor ca un jockey, buretele produce muzică sintetică
pentru cine nu știe, așteptând să fiu văzut de patru ochi, dar cum lucrurile
nu merg ca în basme, acești ochi s-au uitat la mine ca niște derbedei,
„băiatu’, n-ai și tu un foc?”

“n-am”. E răspunsul meu final. Aș adăuga, dacă
mi-ar permite controlorul între vagoane, “vă recomand să
vă luați chiar voi unul sau mai bine zis să vi-l făuriți”.
în fine, ultima saună a fost o cameră a sirenelor, oricum e plin
orașul de ambulanțe, poate ar trebui să ne viziteze și pe noi din când în când,
să ne resusciteze piepturile amărâte, du-te vino, hai că e vineri,
dar abia aștept să scap naibii de voi la o cafea, la Hornbach sau la înot.

Tolstoi avea dreptate, ce să mai. Și cumva știu că nu e bine nici așa,
n-are cum, dar sunt și eu destul de cotoi afurisit cu blana în locuri peticite,
și sunt convins că și ceilalți motani fură oase la cantină, le păstrează pentru ei.