lungi stoluri de speranțe se-îndreaptă către soare
purtând lumini pe aripi și noapte pe picioare
priviri săgetătoare și așteptări prelungi
în iarna seculara ne cernem cerniți fulgi

zăpada de azi o acoperă pe cea de ieri
rana de azi o adâncește pe cea de ieri
lacrima de azi o spală pe cea de ieri
și viața mea de azi o uită pe cea de ieri

ascunde-te-n brazdă
fii bobul sădit în durerea de azi
ce va crește la căldura bucuriei de mâine
și lasă ceața să se risipească purtată de vânt

chiar dacă au fost, visele s-au spulberat ca ultima zăpadă a mieilor…