Intâmplare cu tată amnezic

Soția mea a născut un cuvânt
sănătos și greu,
de zece litere.
Nu seamăna cu mine.
Minunându-mă, îmi amintesc
cum stătea mereu lipită de cărți.


Mergem la slovanalist.
Soția mea încearcă să mă convingă
că-s cuvânt.
-Uite și tu, slovează ea,
picioarele tale-s picioroangele literei A,
esti slovul unei carti, fecundat de literoidul alteia.
Părinții tai s-au întâlnit pe-un raft de bibliotecă.
Mama ta, cea cu titlul feminin, era-n perioada fertilă,
colorată strident
si puțin dezbrăcată de coperti.


Literele soției mele se înroșesc de emoție
când imi spune
că sunt rodul unei iubiri ca la carte,
că-n tinerețe știam să zbor printre pagini
si n-aveam punct după ultima vocală,
că mă trag dintr-o familie de cuvinte monosilabice, dar cu frică de Dumnezeu.


Câți copii avem?, intreb eu
ștergându-mi consoanele de praf,
numărându-mă,
citindu-mă în oglindă.
Șaizeci și opt, raspunde ea.

Suntem adunați într-o frază verticală,
înșiruiți pe sfoara interpretării profane.
Eu, ultimul,
îmbrățișez exclamativ virgula ei.
Sprijinit într-un punct nostalgic,
port fericit pe spate,
Cuvintele cu greutate.