unde te mai afli tu
pe muchia aceasta de cer
pe povârnișul acesta al lumii
pe coapsa asta de foc
a uitării?

adio este un fel de a te înstrăina
de prezent
acolo unde trecutul
se întâlnește cu viitorul
la revedere înseamnă doar amânarea
destinului de ieri

urcăm în genunchi o cărare rece
tot mai întortocheată
niște trepte de fum
privind cu mânie peste umăr
înapoi în uitare
urmele în neant
ne privim trecerea prin vreme
cu lașitate
într-o gaură de șarpe,
într-un ciob de icoană,
într-o sclipire prin cenușă,
într-o gară de piatră
într-o oglindă spartă
prin lentila unui ochean

ne privim noi pe noi
pe ca pe niște străini
ca pe niște cretini
ca pe niște dușmani
cu dinții înfipți adânc în propria carne
în propria prispă
în propria soartă

spune-mi pe unde te afli tu
pe harta aceasta adâncă
a haosului
în ceața asta ruptă în fâșii
pe roata aceasta imensă, incertă, nebună
rostogolită în abis
spune-mi
pe unde se regăsește amintirea ta
între dorul acerb,
deșert și uitare?