acum ai niște pretenții bizare,
mai ieri nu știai cum să mă atingi
pe buze cu o mireasmă
de salcâm
pe umerii albi îți așezam
umbrele destinului cu mâna,
cu ochii mari făceai semnul tainic
să mai rămân

acum ești schimbătoare
ca și vara aceea nebună, nelămurită
care nu-și mai ținea promisiunile
și secretele de sidef
pe partea ta de planetă
oricum,
tu adorai lucruri mărunte,
primitive
în vremea teilor trăiam viața ta
pe aleile definitive

undeva
cerul era o poartă de ceață înaltă,
o potecă de brumă
spre ceva ce nu avea
să se mai întâmple niciodată,
ca un mister dezgolit de minciună
sfruntată