enunțul ăsta cu care îmi încep diminețile
invariabil in va ri a bil i n v a r i a b i l
de atâta rutină făcând sforțări uriașe
să pun stavilă vomei
cum unui potop din care este exclus
Araratul

sau poate că nu ar trebui?!

papucii mei din textilă cu model croșetat
un fel de floare roșu cu trandafiriu
niște brațe împleticindu-se
nu se știe până unde... de ce
papucii mei casnici și docili
prostește îndrăgostiți
de mersul meu tiranic
personalizat

și eu?!

obstinația pe care o simt în mine
care teoretic deci este a mea
dar eu știu știu știu
cineva îmi sabotează
afectivitatea
îmi subestimează
gradul de rezonabil

și atunci cafeaua
și atunci halatul
literele astea ca niște mărgele zimțoase
desfășurându-se în jurul meu
legănându-se legănându-mă legănându-te
legându-ne
dând impresia de continuitate

ultimul cuvânt:
selfie-ul care operează tăierea implacabilă


dau CtrlF:
nicio potrivire:

mă resetez pe neutru.