Un cânt aud pe-un cer cărunt, ducând suspinele prin stele,
Nervuri de freamăt adunat își duc trăirile pe spadă,
Condeiu-i scrie pe obraji, cu zbor serafic de gazele,
Oferă dulcele lui fruct, cărat de stropii de cascadă.

Pătruns e-n vântul existenței ca o cometă vrăjitoare,
Prin nașteri el a despletit sinapse de magie-n iarbă,
Tărâm subțire, te presărari pe-agale sălcii de visare,
Și-aduci în palmă roua zării, arcușul nopților să soarbă.

Cuprinzi durerea-n constelații, dai viață tainei ancestrale,
Și-ncremenești pe buze zarea ce-au sărutat vulturii tăi,
Pământul duci prin ai tăi pori, cu marea-n magnetism de zală,
Rebele șoapte aurii îți scriu psaltiri, covoare-n căi.

Te năvălesc,conspirativ, noi domuri și flăcări de fiare,
Dar le pătrunzi cu-a ta domnie, cu mreaja ta neieritoare!