Stol de păsări călătoare a plecat de mult spre sud,
Frunze arămii și roșii cad în roiuri pe pămînt,
Spulberînd a lor covor vîntul năzdrăvan le zboară
Ca într-un joc fără sfîrșit ,rotocoale ma înconjoară.

Parcă ieri zîmbeai prin lanuri,soare blînd și liniștit!
Iar acum te ascunzi de mine, spune-mi cu ce ți-am greșit?
Ești isteț și ții la glume! norii i-ai lăsat un pic
Peste lume sa se adune,să ne sperii din nimic!?

Să te arăți după o vreme,amintindu-ne de tine,
Însă uiți că noi trăim și prin ploaia care vine!
Și prin frigul ce se arată vrînd să pară fioros!
Tu nu știi că toamna este anotimpul meu frumos?

Lasă-ți mantia să aștearnă mozaicuri pe pămînt,
Să-mi fac drum pănă la tine prin frunzișuri cu descînt,
Cu un ghioc de frunze veștezi să-ți ghicesc în viitor,
Într-un templu mitologic, în pădurea zimbrilor.