ea își luase un carnețel
unul galben cu irizații de fluture
își aranjase rochia înainte de a se așeza
reținuse perspectiva de ansamblu
nu omisese nici „detaliul acela”

oamenii veneau cârduri-cârduri
cu privirile înfipte în câte ceva
ca la armată ca la înmormântare ca la nuntă

erau oameni vechi trudind să mascheze
mucegaiul dâra de vopsea prelingându-se
odată cu ploaia mocănească de toamnă
resemnându-se! lăsându-se dezveliți

erau oameni noi
mirosind a scutece. a biscuiți cu mere
a proaspăt cumpărat sau a proaspăt tipărit
trudeau să-și mascheze inocența
amestecul acela subtil de iarbă cu lapte
adn-ul trufaș care odată și-odată
avea el să-i coboare
în vizuina oamenilor vechi

literele se înmuiau în sânge
purtau la eliberare țipăt de nou-născut
în traiectoria lor prin eter ca printr-un suflet
când lină când izbindu-se de zidurile vii
învățau să se maturizeze repede
asemenea unor copii ai junglei
care musai trebuiau
să supraviețuiască


o vreme.