mi-e cam frig în camera ta
obscură
plină cu rafturi de tăceri
ar fi mai bine dacă mi-ai sta alături
lângă veioză
și te-ai uita înăuntrul meu
să-mi spui ce-am mai citit despre dumnezeu,
despre incertitudinea dragostei
și a zilei de mâine
să-mi spui și mie cine sunt
de ce-mi sunt mie însumi
necunoscut și străin

și chiar dacă nu-mi spui nimic
măcar învelește-mă pe picioare
cu absența gândurilor tale
și inventează și tu
un străin de sine
așa cum sunt eu
care stă tocindu-și coatele
pe pervazul lumii,
uitându-se la idealurile trecătoare
la iubirile cumplite
la păsările debusolate
la steaua polară
la evidența absurdului
și la toate visele mocnite
care se grăbesc haotic
să apună în ele însele

și spune-i lui ca și cum
ai striga în pustiul din mine
cum ar putea să-și scoată duhul
din piatră
ca să poată înțelege profunzimea
algoritmului
din logica singurătății