frig foame ceață!

toată această unduire a contururilor
până la a compromite realitatea

mă descopăr din nou fetița
așteptându-și mama rătăcindu-se
într-un magazin cu necunoscuți
și rafturi posedate

trăiesc pentru prima oară moartea
această lume aparte în care te lași mânat
se pare fără alternativă... de nu cumva...

repede
îmi fac semnul crucii
așa cum în vis m-a învățat bunica
mă joc serios în rochie cu bretele și fluturi
ud florile de la încheietura mâinii
vorbesc vrăbiilor dintr-o carte
ca un om mare mă sustrag ascunzându-mă
în raionul cu păpuși Ștefania și baghete

trasez un cerc sau o planetă o inimă impermeabilă
încep un gând îl continui cu apetisant croissant cu dulceață


o vânzătoare îmi face semn din dreptul casei de marcaj
un glas cunoscut mă adună acum când spaima aproape trecuse
cu greu mă desprind port o vreme urmele imaginației stranii


mă trezesc de tot

foame frig ceață... eu!