alergarea lui nu se bazează pe călcâie
nici pe numele lui casant
glezna lui nu pivotează din lut pentru a găsi inimii
centrul de greutate
soarele bulimic din plex uneori îi mănâncă timpul fără să lase vamă luntrașului
bornele cuvântului nu-i umplu urmele
planează ușor ca un vis împănat de ape ne-ncepute

poetul iese din hărți mototolite de sânge și oameni curat
precum o afrodită din mare

umbra lui
un curcubeu interzis celor cu tălpi oțelite de gravitație

prunc inocent duce-n cocoașă un spațiu prea înțelept să nu-și înghită pragmatic
copiii
o novă i s-a strecurat între coaste
și-i zdrumică ficații

alergarea lui spre nicăieri
un pistil în mojar de miracol zdrobește orizonturi în afara ochiului
și râde în buza tuturor când limba-nfășoară infinitul

poetul este un vultur ce sapă-n abis imperiale culoare de zbor
pentru o aterizare sinucigașă perfectă