Cuminte, îmblânzită, ne-ar mânca din palme

Tot felul de cuvinte ne-ar bâzâi în jurul capului în căutare de polen

O seară cu tine ar fi ca un cuib sau poate că ne-ar plăcea
Să stăm în ea la fel ca în burta mamei, să ne desființăm
S-o luăm iar desculți de la capăt, până nu am mai ști nimic
Nici cum ne cheamă, nici de unde venim

O seară cu tine ar fi ca un poem de care nu aș ști că există
Dar care ar da din mâini, din picioare ca un copil care vrea să se nască

Am fi așa de-aproape încât nu am putea pronunța nimic

Iubirea ar fi ceva ce nu se articulează, nici spăla

Cu cât am sta îmbrățișați am prinde mucegai
O crustă de apărare împotriva bolilor, a hoților

Tot ce știu e că mi-aș dori o seară cu tine undeva afară
Pe un câmp sau pe un balcon, oriunde ar fi să fie
Cu deschidere la cer, cerul din noi ar fi oricum praf și pulbere
Prăbușit demult între piepturile noastre care au stat la pândă

O tăcere funestă, aproape oarbă s-ar arunca de la etaj
Și-atunci pentru prima oară am vorbi, ceva îngăimat

Saltul în tine ar fi inevitabil pe măsură ce s-ar lumina
Ce s-ar întâmpla...