în visul tău copacii creșteau din oameni
și caii aveau copite răsucite până la nori
lovindu-se de gravitație
și învinețind cerul
pe alocuri
iar eu nu aveam sânge,
doar pe tine
ca un fluid
răscolindu-mi venele încărunțite
de la tâmple

în visul meu tu aveai păsări în locul ochilor
și aripile treceau de la tine
la mine
împrumutându-mi-le doar când
te prefăceai în uitare
și mă chemai
din ținuturi ale închipuirii
să mă hrănești cu meteori albaștri
și cu inima ta
fosforescentă

și când ne trezeam din capătul
celălalt al sufletelor
în trupuri de oameni
ni se înfățișa o prăpastie adâncă
care se umplea treptat
cu tot ce nu avusesem curajul
a ne spune vreodată
unul altuia