numai azi, draga mea, nu e loc de cuvinte,
nici de triste-amintiri, evocări prețioase,
amăgiri din trecut blând ne-o iau înainte,
hoți cu gând de măriri ce dau iama prin case,

am tăcea, gânditori, când pe-un umăr, când pe-altul,
să nu pierdem nimic din ce-aprind în neștire
licurici vinovați că ne-arată înaltul,
ca pe-un fruct interzis de la stele citire,

îmi simt trupul mai greu decât sânii calzi, roșii,
cei pe care-i sărut cum ne-a fost rămășagul,
până când ne-or trezi ca din moarte cocoșii,
până când Dumnezeu ne va trece iar pragul.