știam că cei de la mese râd de mine.

cu privirea ușor aplecată spre lucruri,
aveam inspirația unui pictor de a colora cărți de citit
pentru copilul din fiecare femeie,
m-am lăsat dus de mână,
dragostea orbea în timp ce-mi vorbea:
vezi răsăritul,
ești norocos să plătești.

cu picături din pătura în care am stat,
mi-am udat fața.
privirea ta își păstrase curiozitatea și dorința de a nu se întoarce,
era atâta singurătate
în sărutul tău
nimeni nu putea să-mi răspundă.

am plecat de la o linie frântă pe care ți-am trimis-o
în loc de salut,
mă amestecasem în mulțime ca într-un pachet uriaș de cărți
de tarot,
mi-aș fi dorit să fiu cea câștigătoare,
pentru care norocul să poarte de grijă.

atunci te-ai ridicat de pe scaun
și am privit mândru la toți cei aflați în camera
de la catul de sus,
de unde
acum o mie de ani a vorbit
Dumnezeu.