știu că totul pare că s-a mai trăit
dimineața fără parafă
de înger
iese mototolită din pledul nopții
zdrențuit de mister
ziua lăuză înghițindu-și copiii pe-o felie de soare
își tratează bulimia în carnea prea crudă
a prezentului
seara ciobită în coastă de om
își numără pașii
precum un pui de novă
rătăcit
tu alergând după chipuri care nu reflectă minciuna
și nu-ți coclesc
buza
ești doar asul care vrea să-și arate
puterea

ca țiglă
în streașina veșniciei
doar de însingurare mă rănesc
nimeni nu poate extrage curcubeul curat din
sângele visului
ochiul opac nu atârnă de colțuri nici un hamac
iar zeul
își va tăia în piatră însetările
departe de tine

eu te voi căuta în iarba aceleiași zile care-mi alunecă
printre degete
inocentă
precum o nemurire
trezită în pleoapă de un bob de rouă
spadasin