pământul era greu.
pământul era fumuriu.
pământul era urgisit.

cu neştiutele sale coaste rămase poate
de la o facere imperfectă a lumii
când accidentalul se substituise religiei

pământule greu pământule fumuriu pământule cocoşat
cu gropile tale care adulmecă şi orbesc
cu toate păsările-acestea izbucnind în flăcări
pe gardurile electrice ale nepăsării omului


nu-ţi voi scrie o odă nici atât un blestem
nu-mi voi testa nici măcar cunoaşterea
vreunui mod verbal a eventualului timp definit
în care mâna reuşeşte pentru o clipă să iasă din discontinuitate
– această pictură pointillistă scurtcircuitând întregul –
face semnul cântecului în dreptul închizăturii unui drum
în spatele încremenit al omului a nesfârşite grămezi compacte
din care pe furiş te-ai autozidit tu fără de ştirea Lui

pământule netrebnic pământule neudat pământule ereticule
înghiţitorule!


Dumnezeu vrusese
pe om să-l facă
împărat.