Mă uitam mirat la refluxul mării.
Lăsase în urmă, pe nisip,
sute de bucățele aruncate din gândurile tale.
Mă aplec și ridic niște trandafiri roșii.
Trandafirii ăia trei pe care ți i-am dat
când am fost la spectacolul lui Andrei Șerban.
Ți-am luat trei pentru că unu era
prea puțin iar doi erau ca la mort.
Apa se apropie.
Ridic o cutie goală de balsam pentru păr.
Era cutia pe care ți-am cumpărat-o când
mi-ai spus că ai părul ca o mătură roșie.
Mi-a ajuns la genunchi.
Bag mâna în apă,sap în nisip și găsesc
plin de alge și căluți de mare roșii
primul "te iubesc" pe care ți l-am spus.
Mi-ai spus ca nu am cum să te iubesc,
că e mult prea devreme pentru așa ceva.
A ajuns până la piept.
Bag capul sub apă și sap și mai adânc.
Cu greu, găsesc prima poezie pe care ți-am
spus-o când ne-am întâlnit:
"Zâmbesc" de Cărtărescu.
Îmi intră în nări.
Văd cu coada ochiului cum plutește,
pe lângă mine, sutienul tău roșu pe care
l-ai purtat când ai fost la mine și
ai zis că nu o sa mai pleci niciodată.

Dragostea nu se măsoară în lucruri sau cuvinte,
dar chiar și asa, nu trebuia să le arunci.