am obosit Doamne. simt că nu mai pot
în jur, lumea aleargă disperată fără să-și mai aștepte umbra
și apoi se întreabă uimită de ce e asa… neterminată

în urmă e drum pustiu, doar amintiri rătăcitoare
câteva cuie ruginite, o coroană de spini și-un ultim oftat
m-așteaptă pământul să-i dau somnul greu

în față-i o mare de oameni pierduți
ce-și poartă cu ei zidul spaimelor, mereu
dar tot nu înțeleg miracolul uitat din ei

realitatea asta e doar o iluzie
și o mare de singurătate
să nu cedezi… aud ca o șoaptă