Înfășurată într-o plapumă albă,
Dimineața se zbate într-un cocon,
Ca o matrioșkă.
Cu ore mai lungi înghițind ore mai scurte,
Cu ape dulci înghițite de ape sărate,
Cu tăcerea așteptându-și cuvântul.
Pășesc în vârful degetelor,
Să nu tulbur metamorfoza
Și rog clopotarul să bată din clopot mai larg
Să nu frângă cu reverberația
Mătasea subțire.
De la ferestre aud liliecii cum murmură
Că nu e decât un cocon, de la facerea lumii încoace
Aripile sunt doar o închipuire.

Îmi apăs genunchii în betonul etajului șapte,
De se cufundă până în laptele ierbii
Și rup o trestie
Din visul copilului meu,
Cu care abia de ating trupul alb al coconului
Ce se învârte ca o Galaxie
În jurul nopții mirate.
Fluturele își desface aripile
Cât un curcubeu,
Lungi cât infinitatea,
Subțiri ca și vama dintre viață și moarte,
Puternice ca templul lui Dumnezeu.

Fluturele ăsta,
care va trăi o singură zi-
Duminica.