timpul gonește nu pune frână
ascunde în mine mirajul de a fi
aș vrea pe moarte să fiu stăpână
să o trimit la margine de geografii.

îmbătrânesc frumos cu freamăt subtil
mi-am făcut zestre jos pălăria
fiecare vers îl construiesc cu stil
expune constant iubirea, bucuria.

sunt tare mândră de romantismul meu
îl împart cu lumea care mă privește
e ca focul sacru de la Prometeu
este ca soarele ce zilnic se ivește.

sunt carte deschisă cu litere de aur
și fiecare gând e o frunză de laur.