venise & ziua aceea a întoarcerii în paradis
în păduri necuprinse
decât de om / la mijloc
nu mai era nimeni
prin frunziș de arțar-ovații
lumea dispăruse ori nici nu se mai pregătea să moară
milenii întregi se ascunseseră-n soarele-ou-primordial
cu precizie fundamentală îl urmam pe matrix
el se descompunea în mine
cu un fel de pași pe montain-bike
ministresa educației surâdea online
lui spiru haret i se dărâmau școlile
aceasta era întrebarea
ce mai putem dărâma
unde putem săpa cu târnăcopul de lemn
încotro / la microscop
se studiau cu girofarele vameșilor
îndetoatele
anul de grație 2020
poemul devenise mitologic
avea putere de sfinx de pasăre phoenix
de nefertiti hrănind-o din balcoane
totuși
se știa
într-o clipă
această lume o să dispară
acest poem o să rămână
prin păduri necuprinse
nici măcar la mijloc
ultimul cuvânt al lui matrix
virus-poem
mă uitam înspre nord
la mușchiul copacilor
la stejar
la corni
la căpioara neucisă de tatăl lui n. labiș
la tora-bora
la borna km
din locul în care ghilgameș l-a zărit pe humbaba
la felul în care dispăruse ultimul capitol al lumii
mikku &pikku
& de ce dispăruseră
mi-era dor de întinderea nonasecundei
înțelegeam că trebuie să mă umplu de timp
cum înțeleg timpul care nici nu există
cum nu mai există umbra școlii spiru haret
întrupând sufletul care a adus în lumină
miliarde de milenii
de gigantice suflete ucise ori vii
mai ales
vii
lumea se grăbea & nu se mai grăbea să trăiască
se grăbea & nu se mai grăbea să moară
pe creste de mamut
de la antipa -n ovații
copacii să ți se închine
crengile intens gânditoare
când devii
transcedental
pedalând pe iluzii fără gură și dinți
cea mai mare statuie a lui buddha aruncată în aer
transcedent
o dimensiune la care matrix nu are cum să aspire