Nu mai trăiesc în lumea poveștilor
Împăratul gol e mereu prezent pe la noi
În concluzii perfecționiste
Cu rimă la mine, la tine:

La știri, pe internet, oriunde
Nu rimează cu versul închipuit, cel
Perfect din dicționarul secolului trecut
doar se ascunde,
Sub mantia perfidă a inocenței, a incoerenței-

Dă impresia numai că poetica
Reprezintă literele muzicale ale copilăriei,
Iluzionista îl ajută,
Până ce trece puntea dintre grupurile
Falimentare ale scrisului compilat
Din presa neînțeleasă de începători!

Nimeni nu-l va da de gol pe împăratul
Dezbrăcat de cuvinte...
Poartă însă o mască
A omului invizibil,
Cât e de caraghios,
Se visează trecând
Prin ziduri:

a fost odată, demult, cândva
o mare artistă care recita
făcea din bici o nicovală
o poezie ca la școală.

citea, citea mereu în oglindă
să nu se fâstâcească vreo clipă
dar zâmbetul și mâinile o ajutau
să ascundă adevărul ei în pripă.

pe firul apei ea credea
că nimeni nu o înțelegea.
dar toți zâmbeau cam pe tăcute
spunând cam multe și nevrute.

în lipsa scenei s-a reprofilat
de-acuma scrie versuri fără gard,
despre ce vede ea printre viteji
când,vai, descoperă că sunt treji!