la cina fără apostoli și taine
cu înghițituri mici mi-am băut toate morțile
iubite

holograma ta privește mirată cum împart umbrelor
mustul acidulat al visului
rotindu-i verbului a fi axa respirăm prin iarbă
tu curgi clandestin în lava ochilor
semințe
și anotimpuri
sunt mici fulgere care umplu genunile
iluzorii ca și clipa ce vrea să ne bea veciile

cătușele se topesc când expirăm pe o singură nară
distanțele

mi-au împădurit arterele cu un verde ireal din bătătura tatălui
o combustie spontană a spulberat
cuvintele stoarse de sânge de sub limbă
din cernerea lor peste lume
scriu vânturile povestea luminii din pietre și pasul omului
greu ca și steaua ce-și caută ursita și drumul
în oase fără de timp
spațiul își dilată magia în carnea unui nou cuvânt

la cina fără apostoli și taine
pulsul omului este perfect când știe că
n-are nevoie de chip
să nască

lumină