ne plăcea insistența aceea cromatică
felul în care fructul nu ceda
la subterfugiile timpului

de aceea poate geamurile păreau transparente
așa de generoase în a primi fie și trecerea
gândurilor neprielnice

[mă ridicasem pe vârfuri
ridicolă tentativă de posedare a necunoscutului]

„ne plăcea” era de fapt
un fel nou de a spune
în centimetrul nostru pătrat ticsit
cu singurătate... atâta ieșire din sine
când unica mutare de care am fi fost capabili
era îngroșarea punctului cu virgulă
pe o pagină mutilată

o vreme
(căreia îi pierdusem șirul... semnificația)
am lăsat lucrurile să se zgâiască la noi
nesimțite indiscrete invocând masochist
luarea în posesie... falsa utilitate

în realitate așa de speriate
copia perfectă a noastră
copii jigăriți cu suflete goale
ce nu aveau prea curând să ajungă
la satisfacerea deplină a nevoii de mamă

experimentam în propriile țesuturi
sucul otrăvit prelins din răni vegetale
răsturnarea blocului cu iluzii în arie personală
curbura secundei vocalizele supralicitate
electrocutarea șocul moartea

și tocmai atunci

... tocmai atunci!

viața devenise dintr-o dată
mult-prea-frumoasă!