foșnetul tandru-fărâmicios al sânzienelor
ar fi acoperit lipsa de imaginație a locatarilor
graba lor pripa neatenția la detalii

înmiresmată
perdeaua ar fi atenuat
senzația paroxistică
spaima electrică a trimișilor
în fața sorții

ne-am fi așezat relativ confortabil
pe fotolii înalte lângă mese albastre
subtilă muzica ar fi difuzat starea clipei
mersul tău sigur înspre grădina mea cu petarde
de la distanță aș fi optat pentru aperitivul cu dulceață

ridicoli fără fățărnicii
am fi rostit verzi și uscate
succint ar fi trosnit iulie
ca o crenguță crocantă



dar țipetele pescărușilor continuau să ne ardă
insinuante fantasmagorice... atât de reale acolo
sub șinele tramvaiului unde insidios îi ademenise
simulacrul de viață

în burțile noastre se făcea adânc
ca-ntr-o noapte cu insomnii
ca-ntr-o prăpastie
somați pășeam
deasupra lucrurilor
deasupra noastră

până în punctul acela în care arsura
ne scurtcircuita respirația.