În trupul meu
timpul se scaldă fără jenă.
Animal hăituit în arderi spirituale,
găsesc perfecțiunea
în singurătatea discretă a flăcării
care mă arde cu însuflețire.
Cuvinte vechi, arar folosite
și-au aruncat căpestrele
unduind frumos prin ograda lui timp,
ascunzându-se în pântecul dimineții
zămislind răsărituri!
Gândul mi-l dau de pomană
răstignindu-l pe-un altar
în purgatoriu.
Din el, o lacrimă
se prelinge discretă
înălțând templu
cu mii de vitralii
în care veșnicia-și găsește sălașul!
O fărâmă din viață
mă ține plută,
m-a pregătit pentru tine,
rătăcitor în orizontul parcat
la poală de gând!
Luminișul descoperit
la tâmpla-ți albă
m-a ademenit într-un cuibar,
povară demult uitată,
dar atât de așteptată!