nu, dragostea nu este
câmpia aceasta nesfârşită de maci
nici amprenta ei lăsată pe o pagină
într-o după-amiază generoasă de mai
când artistul a făcut suprema concesie imaginaţiei… dorului
bolnav, copil, neajutorat şi-a pierdut minţile într-un roşu concentrat
pentru clipa aceea de eternitate
a alergat mai apoi gol că să dea de ştire
înnebunind frumos mai toate împrejurimile

nici rochia amplă a ei balansând încremenirea
nu este dragostea
felul lui gentil de a-i prinde fluturi ca să stârnească metafore
termeni de comparaţie alambicați
nici lanul de grâu foşnind euharistiile
complicitatea lor – agenţi secreţi
mână-n mână cu Dumnezeu

ploaia dezgolind înţelesurile… nu este dragostea
nici dimineaţa aceea scoasă dintr-o noapte albă
a lui măsurându-şi insignifianţa în afara ei


sunt zilele astea concrete

când eu te toc mărunt-mărunt

te dau la foc mic te gătesc aproape viu

pe moarte eu însămi fiind