se făcea din ce în ce mai mică
mai neînsemnată... așa de neinteresantă
că aș fi dat-o la schimb cu una dintre
realitățile cele mai penibile

ea cu orgoliile ei de femeie fatală
(s a u e r a b ă r b a t?!)
cu cearcăne teatrale și clipiri cosmice
din minusculul unei unghii oropsindu-te
să bâjbâi prin formula sadică a necunoscutului

prima la dreapta fixasem
trandafirul palid autosecretându-și destinul
din boala de sânge a leucemicilor
sau poate dintr-o eroare de conținut
a unui romeo cu-o julietă
purtând tălpi mult prea fragile
să frece setea de perversitate
a teluricului

nu prea departe formal schimba compoziții
aproape-o-fântână sau o troiță cu ochii holbați
de fecioară rămasă singură
(ce sfânt îmi era prin preajmă?!)

nu suficient de subit
o viță rebelă în zdruncinătura caldă a patului meu aproximativ dublu
amestecul histrionic al lumilor ștergerea granițelor a fricii
o pensetă uitată peste noapte mărăcinele de la capătul drumului
parfumul de VERSET 100% esențial și gustul laptelui
confundat cu plasma + globulele roșii

știam sigur hopurile puseurile de memorie
prinții cerșetorii mimica după-amiezelor carantinate
promisiunile suma tuturor deșertificărilor în sfârșit
spaima ca o scârbă proastă colorându-se
când în galben când în găină

scenariul era desigur de horror scabros
cel mult plictisitor cel mult infantil



și ei oamenii cu picioarele așa de adânc înfipte în moarte
ca-ntr-un pământ de-al casei.