pentru fiecare întrebare ce mi-a fost pat de jeratic
las în urmă o piele de șarpe
un licăr semnează locul fiecărei chei lăsate să ruginească
în mușcătura de fiară a zilei oarbe
care-mi decolorează destinul pe cusătura efemerului

pentru un răspuns palpabil îmblânzesc drumurile din picioare
pot fi drepte (dacă sparg oglinzile materiei)
circulare sau elipse galactice
(dacă adunarea tuturor atingerilor va fi doar unul indiferent
câte degete am însămânțat în iluzii)

sub mască e ușor să mă rătăcesc
mai ales cu un aer care radiază toxinele eului

nu-mi pasă că la fiecare răscruce șarpele adună mănunchi urmele stelelor
din pielea mâncată de îndoieli și mă spală de oameni
până devin străvezie

întrebarea își scoate zilnic tridentul din măruntaiele gândului
uneori doare năprasnic să-mi tai pleoapele
pentru vederea adevărului unic n-am nevoie de ochi

iluminarea lasă cenușă de aripi la căpătâiul clipei amorțite
din care mi-am băut cu nesaț toate genunile
pe fundul cupei a rămas ca un zaț
doar credința

când n-o să mă mai pot desena niciunde nici cu fulgere
nici din vânturi
ușa spre mine va fi deschisă
instant