nu ne înhămasem noi la ziua aceasta
nu promisesem marea cu sarea nu ne exonerasem
ceva mai presus de orice voință decisese
porția de viață maldărele de carne secundele
de intrare în normalitate timpul acela infim
în care un ceva îți flutură pe la pori fericirea

și brusc te trezești ALTUL habar neavând
de ce dracului ai rămas cu mâinile înfipte în aer

robotic gesturile tale coboară odată cu renunțarea
descriind o senzație sau un simulacru
(îți auzi scârțâitul plânsul mașinii oxidate)
până la vârful de jos al copacului
până la ultima rădăcină

acolo unde se petrec scurtcircuitele.

te faci că te doare
să pari încă o vreme
în viață



mimica ta boită
nu lasă disperarea să se vadă.