a venit toamna, suntem biruitori, soarele a fost răpus
încă o dată, și noi, cei din linia întâi, suntem ca niște păpuși de cârpe,
moi și calzi, dar cu nervii oțeliți fremătând ca nările unui armăsar.

în spatele nostru, puhoi de frunze uscate, trase cu grebla sau cu târnul
subordonații noștri, armate de oameni și de fluturi,
care ridică flamurile albe către cer.
ei cred că se predau dușmanului sau că au învins când, de fapt,
toamna este baraca și cartierul nostru general, iar vara a rămas
in pantaloni scurți și sandale, învinsă cu soarele ei și cu petele din soare.

iar noi, biruitori peste oameni și fluturi, inventând altă minciună pentru
regimentele împrăștiate, fără capete sau coloană vertebrală,
minciună pentru bunul mers al anotimpurilor,
biruitori ne adăpostim cu nerușinare în sânul blând al toamnei,
când până și amiezile sunt coapte ca strugurii și moi.

doar luna, nebună ca întotdeauna, ne tot declară război
cu arme de jucărie.