Lumina se revarsă peste dealuri
undeva spre apus, ca sângele unui martir
ucis în pragul serii

De-acum așteaptă miezul nopții
ora nălucirilor: pe străzi
se ivesc în lumina ștearsă a neoanelor
unul câte unul oamenii aceia mohorâți
cu mâini ca două crengi uscate

Câte un călător întârziat grăbește pasul
departe mai latră un câine
lent cu hârșâit își târăsc pe stradă
brațele de nuiele, măturătorii

Dar dimineața nu ne vom aminti de ei


1977