se miră pământul în mijloc de toamnă
de ce nu-l îmbracă veşmântul de frunze
de ce mărul încă-şi împinge seva în ramuri
de-i crapă iar mugurii şi înfloreşte

se miră de floarea-i târzie
ştie că nu va ajunge la roadă
şi-ar trebui să-i strângă de gât rădăcina
să-i spună că...
dar renunţă şi nebunia-i o rabdă

foarfecul fâşâie scurtând pleata albă
şi ducă-se naibii şi mustaţa că-i sură
sub duş las biciul de apă călie
să curgă
în creştetul cu început de chelie
şi-mi vine să râd la năstruşnicul gând
cu anii de până la primul buletin
de identitate-s mai tânăr
chiar aşa
de ce să-i mai trec şi pe ăştiea la număr
în fond nu-i toamnă în ţărna ce sunt
ci doar o vară târzie...

sună telefonul
vin tu cum să nu...